luni, 6 februarie 2017

Patronatul Român, scrisoare către Klaus Iohannis: "Încetați să șicanați activitatea Executivului, care are rolul exclusiv de a guverna această țară, nu de a purta războaie"

Reprezentanții mai multor organizații patronale, reuniți la sediul Patronatului Român, lansează un apel către președintele României, KlausIohannis, de a înceta de îndată orice șicană la adresa Guvernului condus de Sorin Grindeanu.
Iată scrisoarea trimisă către președinte:
“Tensiunile din ultima perioadă, dintre principalii actori ai scenei politice, au condus la o inactivitate a Guvernului și la incapacitatea acestuia de a pune în practică singurul program de guvernare pe care vreun partid politic l-a propus spre implementare în ultimii 27 de ani.
Conflictul instituțional dintre Președinție, Guvern și Camerele Legislative ale României aduce mari prejudicii atât mediului privat de afaceri, cât și cetățenilor acestei țări, care, în mare parte, alcătuiesc categoria angajaților și a întreprinzătorilor, ce contribuie în mod considerabil la bugetul statului.

Ca atare, vă rugăm să faceți dovada responsabilității demnității pe care o ocupați, față de mediul de afaceri autohton și nu numai, încetând, de îndată, să șicanați activitatea Executivului, care are rolul exclusive de a guverna această țară, nu de a purta războaie instituționale și să utilizați metode demne de un stat democratic, cum au fost cele din 11 decembrie 2016.
În caz contrar, considerăm că acțiunile dumneavoastră sunt menite să destabilizeze funcționarea statului de drept și vor avea repercursiuni grave asupra motorului economic al României.

Facem apel, cu fermitate, la respectarea obligațiilor institujționale pe care le aveți în calitate de șef al statului, și anume de a lăsa acest motor economic să funcționeze și să genereze resursele financiare care să asigure bunăstarea tuturor categoriilor sociale care formează acest popor”, se arată în scrisoarea semnată de către Gheorghe Naghiu, Președintele Patronatului Român.

sâmbătă, 24 mai 2014

80 de ani de la trecerea la cele vesnice a Mitropolitului Moldovei si Sucevei, Pimen (Petru) Georgescu, nascut la 24 octombrie 1853 in Provița de Sus, Prahova)

2014 – 80 de ani de la trecerea la cele vesnice a Mitropolitului Moldovei si Sucevei, Pimen (Petru) Georgescu (n. 24 octombrie 1853, Provița de Sus, Prahova - d. 12 noiembrie 1934, București), Membru de onoare (1918) al Academiei Române

“Sa stiti, fiilor, ca vrasmasii neamului nostru cu invidie se uita, vazand marirea Tarei noastre si intregirea neamului. Din invidie, ei vor cauta sa intrebuinteze toate uneltirile lor veninoase ca sa ne amarasca si sa impedece calea spre propasirea si intarirea noastra. Ei au inceput de acum a samana neghina intre fiii neamului nostru, indemnandu-i sa-si uite datoriile de buni cetateni, ca sa nu se supuna ordinei, sa calce buna randuiala, sa mearga pe urma bolsevicilor rusi, cari prin certuri si rasvratiri si-au prabusit tara lor.
Deci voi, cunoscand acestea, va sfatuim in numele lui Dumnezeu, sa fiti intelepti,  sa fiti linistiti, sa respingeti sfaturile viclenilor vrasmasi,  stiind, de unde vin aceste sfaturi si cu ce scop se fac. Precum pana acum v’ati indeplinit datoria de buni cetateni si credinciosi fii ai Patriei, asa si de acum inainte numai prin indeplinirea  acestor datorii vom putea cu totii ridica Patria noastra si neamul nostru la marire si fericire.”

Data in resedinta noastra Metropolitana din Iasi, astazi 18 Noembrie din anul mantuirei 1918.

PIMEN,
Metropolitul  Moldovei si Sucevei

duminică, 2 februarie 2014

Prezentarea localitatii

Nu dispunem inca de date. Rugam reprezentantii Primariei si ai Consiliului Local, ai Bisericii, precum si pe cetatenii care s-au nascut sau care lucreaza in aceasta localitate,  sa ne trimita o scurta prezentare. Localitatea dumneavoastra merita un astfel de efort!